x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Agent de poliție trimis în judecată pentru corupție. Este acuzat de 9 infracțiuni

Agent de poliție trimis în judecată pentru corupție. Este acuzat de 9 infracțiuni

de Redacția Jurnalul    |    26 Oct 2023   •   20:00
Agent de poliție trimis în judecată pentru corupție. Este acuzat de 9 infracțiuni

Luare de mită, abuz în serviciu, divulgare de informații - sunt doar o parte dintre acuzațiile care i se aduc unui agent de poliție din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Botoșani. Acesta a fost trimis în judecată sub control judiciar.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar, a unui inculpat, agent de poliție, care, la data săvârșirii faptelor avea calitatea de organ de cercetare penală în cadrul IPJ Botoșani - Poliția Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale.

Fostul polițist este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

„În fapt, în cursul lunii ianuarie 2023, agentul de poliție din cadrul IPJ Botoșani - Poliția Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale a acceptat promisiunea făcută de către o persoană fără calitate specială, suspect în cauză, care i-a oferit suma de 100 de euro, pentru a efectua cercetări cu privire la un telefon mobil sustras de către autori necunoscuți. Totodată, în perioada noiembrie 2022 - mai 2023, agentul de poliție a transmis unui jurnalist de la o publicație locală, informații secrete de serviciu sau nepublice, informații care au fost publicate în articole de presă, fiind afectate interesele și activitatea IPJ Botoșani și a divulgat unei alte persoane, fără calitate specială, faptul că este cercetat în cadrul unui dosar penal ce privește infracțiunea de ultraj. În aceeași perioadă, inculpatul nu a implementat într-o bază de date a Poliției Române, mențiuni cu privire la un autor conform prevederilor privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale și nu a efectuat verificări cu privire la autor în condiții de confidențialitate”, potrivit DGA.

De asemenea, agentul de poliție este acuzat și că nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute în fișa postului, în sensul că nu a întocmit procese-verbale de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt și tâlhărie, săvârșite de mai multe persoane.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: agent coruptie politie