0 afacere pornită acum șapte ani, care îl are ca ax central pe Ovidiu Tender, a devenit un cartof fierbinte în mâna premierului Cioloș, după ce a fost pasată și ridicată ca o problemă de stat între România și Germania. Condamnarea lui Tender la 12 ani și șapte luni de închisoare, dar mai ales măsurile asigurătorii pentru recuperarea unei pagube de 41,5 milioane de euro au determinat, în cascadă, agitație la vârful gigantului european al industriei aeronautice, Airbus fiind asociat în afaceri cu pușcăriașul aflat acum în detenție la Timișoara. Președintele Germaniei, Joachim Gauck, a insistat în timpul vizitei recente asupra corupției din România, ceea ce a determinat asocieri malițioase cu proverbul ,,vede paiul din ochiul altora, dar nu vede bârna din ochiul său”. Afacerea AEROTEC este instalată, la propriu, în ograda lui Tender, care s-a asociat în 2009 cu Airbus.
În 2006, Tender Ovidiu a fost arestat în Dosarul Rafo-Carom. A stat în arest preventiv 96 de zile, timp suficient pentru ca mediile de afaceri să fie avizate asupra acestui caz de corupție de amploare, care viza preluarea și devalizarea unei platforme a industriei chimice de care depindea un întreg oraș.
La fel, instituțiile guvernamentale, băncile, partidele politice introduceau, măcar sub rezerva unei suspiciuni, un grad de risc în creștere al legăturilor cu Tender. Surprinzător, omul de afaceri ieșit din arest cu o plapumă în brațe, prosperă, își extinde aria de activitate spre industria de vârf – aeronautica. Domeniu în care nu pătrunde chiar orice om ieșit din arest.
Participant la Airshow Paris
Lui Tender i se arată calea și i se deschid ușile. Prietenia consolidată în timp cu miniștrii Radu Berceanu și Adriean Videanu, care erau din ,,gașca Băsescu”, asigură certificatul de garanție pentru relații transfrontaliere. Bula minieră Frank Timiș, rodată la Roșia Montană, este aruncată spre Africa, iar Tender urmează traseul, dezvoltând și prospecțiuni miniere în țară. La Salonul Aeronautic de la Paris, ministrul român al Transporturilor, Radu Berceanu, îl prezintă pe Tender șefilor de la Airbus. Tender tocmai intrase din 2008 în lumea transportatorilor aerieni cu Jetran AIR, devenită apoi Ten Air, companii prezentate ca posibili clienți pentru avioanele Airbus. Tender flutură proiectul unei companii aeriene regionale în Africa Francofonă, în zona unde era încoronat ca ,,regele minelor” Frank Timiș. Avioane nu a cumpărat, dar rapid pune pe picioare o afacere programată să-i aducă mulți bani plătiți chiar de Airbus.
De la Timișoara la Ghimbav
În 2009 se înființează la Timișoara Hevy Rental Logystic SRL, devenită la scurt timp Aerospace Technology Park SA, firmă în care Tender (70 la sută) se asociază cu Airbus (30 la sută). Sub ministeriatul lui Videanu, Aerospace închiriază în curtea IAR Ghimbav, din ,,parohia” Ministerului Economiei, şase hectare de teren, contract parafat în martie 2010. Nemții de la Airbus, responsabili pentru contractul Frontiera, sunt îndrumați de ministrul Videanu să planteze o fabrică pentru structuri de avioane în hala construită de Tender pe terenul închiriat de Aerospace Technology Park la Ghimbav. Cercul se închide. Airbus varsă anual o ,,cotizație”-chirie lui Tender. Fabrica de structuri, din componența Premium Aerotec, cu sediul la Augsburg, capital integral Airbus, devine astfel dependentă de relația cu proprietarul halei. În 2013, Aerospace Technology Park cere încă 10 hectare pentru mărirea suprafeței închiriate de la IAR GHIMBAV, ,,având în vedere solicitarea companiei Airbus de a extinde producția de componente de aviație”. Cererea se baza pe ,,angajamentul Guvernului României, luat prin Memorandum of Understanding by and between Government of Romania and EADS din 24/08/2009, de a sprijini și asigura o locație la IAR SA pentru realizarea în conformitate cu specificațiile Premium Aerotech”.
Bombă - confiscarea bunurilor lui Tender
Nimic nu tulbura relația Tender-Airbus, via Aerotech. Halele în care nemții produceau structuri pentru gama de aeronave Airbus fuseseră ipotecate la BCR, care dăduse creditul, pentru o sumă considerabilă - 12 milioane de euro, iar Aerotech avea drept de preempțiune pentru o eventuală vânzare a terenului. Vestea că Ovidiu Tender a fost condamnat la 12 ani și șapte luni închisoare, chiar cu o zi înainte de împlinirea termenului de prescripție a faptelor din Dosarul Rafo-Carom, a căzut greu în birourile celor de la Airbus care montaseră afacerea. O decizie a instanței din acest lung proces dispunea în iunie 2015 și sechestru pe averea lui Tender, plus confiscarea sumei de 41,5 milioane de euro.
Cioloș, val-vârtej la Augsburg
Evacuarea Antenei 3 sub presiunea mardeiașilor Fiscului a produs pentru chiriașii la Tender teama că vor fi tratați similar. Judecătorii anunțau în timpul procesului și confiscarea acțiunilor lui Tender din companii și sechestru pe bunuri. Ca atare, precedentul Antenei 3 impunea și scoaterea cu bagajele în stradă a fabricii Aerotech din Ghimbav, care era chiriașa lui Tender. Nervozitatea, potrivit unor surse bine informate, a devenit maximă la nivelul superior de decizie al Airbus, care a alarmat Cancelaria de la Berlin. O evacuare din hala condamnatului Tender ar perturba ritmul de montaj și livrări ale aparatelor Airbus. Pe filieră politică, Cioloș a plecat în 14 mai, val-vârtej, la Augsburg să liniștească apele. Drept semn de mulțumire, Marco Miclis, Senior Vice President Europe Airbus Group, i-a oferit lui Cioloș o machetă de avion. Un oficial guvernamental român prezent la momentul de la Augsburg ne-a declarat: ,,Airbus rămâne pe loc, nu va fi evacuat”. Nici Tender.
41,5 milioane de euro este suma pe care magistraţii au decis să i-o impute omului de afaceri Ovidiu Tender. Acest lucru a însemnat şi sechestru pe averea lui Tender