x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Alegerile pentru  CSM, înghețate

Alegerile pentru  CSM, înghețate

de Dan Constantin    |    05 Mai 2016   •   11:10
Alegerile pentru  CSM, înghețate
Sursa foto: Diana Oros

CSM a declanșat la 29 aprilie 2016 procedurile pentru alegerea unui nou Consiliu. Pe site-ul instituției este anunțat calendarul acestor alegeri, după care, la sfârșitul lui noiembrie ar urma să aflăm componența noului CSM. Validarea aleșilor se produce după avizul de la CNAS, verificarea de apartenență la serviciile secrete actuale nefiind necesară.

În perioada 18 aprilie-5 mai ne aflăm în perioada de depuneri și retrageri de candidaturi, după ce la 22 aprilie fusese bifată transmiterea listelor electorale care includ separat judecătorii și procurorii cu drept de vot în adunările generale.

La exact doua luni de la începerea procesului electiv, în 29 aprilie, zi programată pentru stabilirea datei alegerilor generale, Curtea de Apel București a suspendat alegerile.Hotărărea o aflăm nu de la CSM ci din comunicatul Uniunii Naționale a Judecătorilor din România. ,,Curtea de Apel a admis azi, 29 aprilie 2016, cererea formulată de UNJR  de suspendarea hotărârii CSM privind alegerea a numai șase membri pentru viitorul Consiliu. Curtea a decis, de asemenea, sesizarea Curții Constituționale ”precizează comunicatul semnat de Dana Gârbovan, președintele UNJR.

 Aceste alegeri ,,parțiale” sunt astfel blocate până la răspunsul Curții Constituționale, aflată la rândul ei sub presiunea unor schimbări de efectiv, inclusiv a președintelui.

Disputa juridică este pe interpretarea madatului membrilor aleși ai CSM, stabilit prin Constituție la șase ani. Problema ridicată se referă la mandatul individual sau la o durată legată de ciclul colectiv, de șase ani al echipei CSM. Dacă prevalează mandatul individual, atunci Alina Ghica, Florentina Gavadia ,Bogdan Gabor, Gheorghe Muscalu, Mona –Lisa Neagoe, Adrian Bordea, Luminița Palade, Daniela Ciochină rămân să parcurgă ciclul de șase ani, păstrându-și posturile.

Asociația Magistraților din România precizează că în 2010 a făcut un demers identic cu al UNJR, cererea fiind însă respinsă atunci de aceleași instante. Ne aflăm în fața tratării diferite, diametral opuse a unei situații similare de către Justiție.

×