x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ALERTĂ - Mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă

ALERTĂ - Mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă

05 Ian 2017   •   13:38
ALERTĂ - Mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă

Curtea a admis cererea procurorilor de a emite mandatul de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta a încălcat în repetate rânduri a termenii controlului judiciar.

"Sebastian Ghiţă a dat dovadă de rea credinţă. El şi-a premeditat fuga. Există date şi indicii că a fugit şi s-a ascuns pentru a se sustrage de la judecată. Deşi era supravegheat de trupe speciale, el a reuşit să se ascundă. Dispariţia sa a fost premeditată şi prin desele înregistrări difuzate de România TV, post controlat de Sebastian Ghiţă, în care acesta încearcă să arunce vina pe alte persoane. Vă rugăm să emiteţi un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, pentru ca acesta să poată fi dat în urmărire", a spus procurorul. 

De cealaltă parte, avocatul lui Ghiţă a recunoscut că fostul deputat a încălcat condiţiile controlului judiciar, însă a spus că nu există date că fostul deputat a părăsit teritoriul ţării. 

×