ALERTĂ - Un apropiat al lui Liviu Dragnea, săltat de procurorii DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, se spune în comunicatul DNA.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.
Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.
Inculpatului Arsene Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 19 ianuarie 2018, inculpatul Arsene Ionel va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din .ro
- Traficanți de ecstasy, care aprovizionau piața din Timișoara, ridicați într-o operațiune DIICOT. Salon de consumat droguri pentru clienți Pressalert.ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
Zăpadă curățată pe arterele principale din Capitală. Circulația se desfășoară normal
Prognoză METEO specială Capitală: Strat de zăpadă de până la 12 centimetri
Anca Dragu: Impozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate cam în doi ani
Ratingurile marilor companii petroliere în prag de retrogradare
Peste o mie de secții de poliție din mediul rural au toaleta în curte, iar 178 nu au deloc baie
Numărul cazurilor de COVID-19 trece de 100 de milioane în lume
Mai multe restricții de circulație din cauza ninsorilor
Cum se desfășoară traficul feroviar în condiții de ninsoare și vânt puternic
Droguri de mare risc transportate ca-n filme

Bătălia turbată pe ivermectină. Oamenii vor să fie tratați cu pastile pentru câini
