x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Alina Gorghiu despre românca închisă în China: Va mai dura până să obținem înțelegere

Alina Gorghiu despre românca închisă în China: Va mai dura până să obținem înțelegere

de Redacția Jurnalul    |    02 Noi 2023   •   14:15
Alina Gorghiu despre românca închisă în China: Va mai dura până să obținem înțelegere

Procedura de aducere în țară a Alinei Apostol, românca închisă în China pentru fraudă bancară, este una extrem de complicată și va mai dura până când statul român va obține de la autoritățile chineze înțelegerea pe care o solicită, a spus, joi, Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Întrebată, joi, de jurnaliști, despre cazul Alinei Apostol, românca acuzată de fraudă cu cardul bancar și condamnată în China la 13 ani de închisoare, ministrul Justiției, Alina Gorghiu a sous că instituțiile statului român fac tot ceea ce este „uman și legal posibil” pentru a o aduce în țară.

„Este vorba de o persoană condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă cu card bancar pe teritoriul Republicii Populare Chineze. Sentința a fost recunoscută de Curtea de Apel București care a adaptat pedeapsa în conformitate cu legislația românească. Acest caz a fost adus la cunoștința autorităților române în amrtie 2020, iar de atunci vreau să vă spun că instituțiile din România au făcut tot ce este legal și uman posibil pentru a rezolva situația”, a spus Alina Gorghiu.

Gorghiu a menționat că nu doar că nu a fost pasiv în ultimii 3 ani Ministerul Justiției, dar chiar fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu tatăl femeii condamnate în China. De asemenea, săptămâna viitoare va avea loc o altă întâlnire cu familia Alinei Apostol.

„În momentul în care vă dau acest răspuns, chiar în această dimineață (joi - n..r) Ambasada României la Beijing ne-a comunicat stadiul în care se află comunicarea cu autoritățile din China. Vreau să vă spun că pe parcursul acestor luni, acestor ani, ne-am ocupat de tot ce înseamnă traducere cu privire la acte, am avut un dialog constant cu Ambasada de aici și cu Ambasada României de acolo, avem certitudinea că se fac la nivel instituțional toate demersurile, însă, din păcate trebuie să vă precizez că nici legislația statului chinez nu este foarte clară cu privire la procedura de transferare a persoanelor condamnate, în sensul că nu prevede niciun termen până la care statul chinez poate să dea curs solicitării unui stat străin cum este România în această procedură. Astfel, trebuie să fim corecți și să spunem că doar autoritățile chineze sunt cele care pot decide indiferent de diligența, de presiunea pe care o face statul român asupra predării efective a persoanei”, a mai spus Alina Gorghiu.

Alina Apostol a fost acuzată de fraudă cu cardul de credit și condamnată la 13 ani de închisoare. Tatăl româncei încearcă să facă tot ce poate pentru ca fiica lui să fie transferată într-un penitenciar din România. În sprijinul lui a venit și Marius Balo, românul care a stat 8 ani în pușcăriile din China. Balo a făcut și el apel la autoritățile române să o aducă în țară pe Alina Apostol și de miercuri, 1 noiembrie, a început greva foamei.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: alina apostol China închisoare