x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie „Magie” imobiliară la Ploiești. DNA anchetează cum au apărut 30 de apartamente ilegale

„Magie” imobiliară la Ploiești. DNA anchetează cum au apărut 30 de apartamente ilegale

de Dragos Bota    |    03 Apr 2023   •   08:40
„Magie” imobiliară la Ploiești. DNA anchetează cum au apărut 30 de apartamente ilegale

DNA anchetează una dintre cele mai „sulfuroase” afaceri imobiliare din Ploiești în care există indicii că dezvoltatorii au primit o mână de ajutor din partea mai multor angajați ai primăriei și a unor notari publici pentru a construi zeci de apartamente în plus și a le vinde.

Totul a început în 2018, când reprezentanții unei firme au cumpărat un teren în zona Bariera București și au început să construiască blocuri. Deși planul urbanistic zonal prevedea clar care era regimul maxim de înălțime, locatarii s-au trezit că noile construcții depășesc limitele maxime. O investigație Antena 3 CNN a stabilit că anterior construirii blocurilor, prin PUZ se putea autoriza doar edificarea unor clădiri de joasă înălțime, pentru servicii publice și de interes general, nici vorbă de construirea unor blocuri înalte. Imediat după cumpărarea terenului, firma de construcții cere modificarea PUZ-ului, iar Primăria se execută. Și încep lucrările, dar povestea nu se oprește aici.

 În anul 2020, dezvoltatorul imobiliar a cerut modificarea autorizaţiei iniţiale, cu modificarea înălţimii interioare a nivelelor. Ultimul etaj care, teoretic, era unul tehnic, a fost recompartimentat și transformat în unul de locuințe. După ani de zile în care au fost depuse sesizări după sesizări, autoritățile au declanșat anul trecut mai multe controale și verificări.

„Nu au respectat autorizaţia pentru că etajul 8 nu a avut înălţimea de 3,40, fapt pe care l-am constatat pe teren. În plus, nici etajul tehnic nu avea înălţimea de 1,80, cum era prevăzut, ci ambele etaje aveau 2,50 m. De asemenea, etajul 9, care trebuia să fie tehnic, este compartimentat şi i s-a dat o utilitate, aici fiind realizate, cel mai probabil, 30 de apartamente, fiind vorba despre un bloc cu două scări. În certificatul de atestare parţială a construcţiei noi avem 270 de apartamente, însă la Oficiul de Cadastru au fost înscrise 300, dar şi un regim de înălţime diferit, care nu corespunde PUZ-ului””,  declara, anul trecut, Veronica Rădună, arhitectul şef al Ploieştiului.

Imediat după ce au fost ridicate blocurile, dezvoltatorii au început să vândă din apartamente. Chiar dacă pe rol erau mai multe litigii legate de aceste construcții, iar acestea au fost notate în cartea funciară, notarii nu au trecut în documentele emise și aceste probleme, chiar dacă legea îi obliga. Totul pentru a înlesni creditarea, iar băncile să nu suspecteze nimic, clienții, oamenii interesați de achiziția unui apartament, să nu se sperie, iar blocurile cu grave probleme de legalitate să se vândă cât mai repede. În acest fel, băncile și evaluatorii au fost duși în eroare de mențiunile false notariale, iar în cazul demonstrării acestor falsuri în justiție, riscurile sunt totale pentru cumpărători.

După o anchetă a Ministerului Justiției s-a stabilit că doi notari au încălcat grav legea, fiind sesizat inclusiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

 Anul trecut, polițiștii au făcut mai multe percheziții și au audiat mai multe persoane. În urma probelor adunate, dosarul a fost declinat către DNA Ploiești.

Surse oficiale au confirmat că în ultima perioadă au fost audiați mai mulți martori în acest dosar pentru a se „betona” probatoriul. Cel mai probabil, în următoarea perioadă, vor ajunge în faţa procurorilor anticorupție și reprezentanții autorităților publice și notarii, fără de care acțiunile ilegale ale dezvoltatorului imobiliar nu ar fi putut duse la bun sfârșit.

 

Conform documentelor oficiale ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici, unul dintre notari ar fi întocmit contracte de vânzare cumpărare în fals prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

 

30 de apartamente au fost construite ilegal printr-o serie de ilegalități, comise în serie de dezvoltatorul imobiliar, cu sprijinul unor reprezentanți ai statului

×
Subiecte în articol: DNA afaceri imobiliare