Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, împreună cu procurorii DIICOT Timişoara au documentat activitatea infracţională a unui bărbat cercetat pentru pornografie infantilă şi viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, a informat anterior, marţi, DIICOT Timişoara.
În cauză s-a reţinut că în luna iulie 2023, bărbatul ar fi abordat în spaţiul public, în Timişoara, o victimă minoră de 16 ani, pe care ar fi determinat-o să consume băuturi alcoolice, după care, profitând de starea în care se afla, ar fi transportat-o la domiciliul său şi ar fi întreţinut cu aceasta raporturi sexuale pe care le-ar fi înregistrat şi stocat în telefonul mobil personal.
În perioada următoare, ar fi constrâns victima să dea curs cererilor sale repetate de a întreţine în continuare raporturi şi relaţii sexuale, ameninţând-o că în caz contrar va distribui materialul pornografic către membrii familiei şi colegii minorei.
De asemenea, ar fi continuat să filmeze cu telefonul mobil relaţiile intime şi ar fi supravegheat-o zilnic pe minoră, din proximitatea unităţii şcolare, menţinând-o astfel într-o permanentă stare de temere.
În luna ianuarie 2024, persoana vătămată a refuzat să continue relaţia cu bărbatul, situaţie în care acesta ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil, imagini cu caracter sexual explicit către persoane din familia victimei şi colegi ai acesteia.
Bărbatul a fost depistat şi imobilizat, luni, în imediata apropiere a unităţii de învăţământ unde este şcolarizată victima minoră.
A fost pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul acestuia, fiind descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, precum şi alte mijloace de probă.