Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat vineri, prin tragere la sorţi, cei cinci judecători din cadrul acestei instanţe care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare.
În urma tragerii la sorţi efectuate în şedinţă publică de preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea, au fost aleşi membri ai BEC: Geanina Cristina Arghir, Georgeta Carmen Negrilă, Mirela Vişan, Alina Macavei şi Anca Mădălina Alexandrescu.
În perioada următoare, cei cinci judecători îşi vor alege dintre ei persoana care va îndeplini funcţia de preşedinte al Biroului Electoral Central.
La tragerea la sorţi au fost folosite bile cu numele a 91 de judecători de la Instanţa supremă.
Tarcea a explicat că în schema de personal de la Instanţa supremă figurează 100 de judecători, însă la extragere nu pot participa magistraţii cu funcţii de conducere, iar doi judecători se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile.
AGERPRES