x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie 15 persoane duse la audieri într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 160.000 de euro

15 persoane duse la audieri într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 160.000 de euro

de Redacția Jurnalul    |    21 Iul 2023   •   20:15
15 persoane duse la audieri într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 160.000 de euro

Polițiștii din Capitală au dus la audieri 15 persoane din București, Sibiu și Constanța, într-un dosar penal în care se fac cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 160.000 de euro.

Potrivit Poliției Capitalei, din datele și probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane, prin falsificarea de documente, ar fi încheiat, în mod fraudulos, contracte de telefonie mobilă, în numele unor societăți comerciale, însușindu-și, ulterior, bunurile.

Probatoriul administrat a relevat faptul că bănuiții ar fi beneficiat de sprijinul mai multor persoane, care ar fi intermediat activarea contractelor sau ridicarea terminalelor mobile.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de aducere, 15 persoane au fost duse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Ca urmare a probatoriului administrat în dosarul penal constituit la nivelul Serviciului de Investigații Criminale - Sector 3, toate cele 15 persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, au fost prezentați în fața magistraților cu propuneri legale, pentru 12 dintre acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar pentru celelalte 3 persoane, măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: audieri inselaciune