Procurorul general Augustin Lazăr a dispus luni încetarea delegării în cadrul DNA pentru şase procurori, care nu îndeplinesc condiţia de vechime în funcţie de minim opt ani.
"La data de 2 august 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a solicitat procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie evidenţa nominală a procurorilor delegaţi în cadrul Direcţiei şi care nu îndeplinesc condiţia de vechime în funcţie de minim 8 ani. Situaţia solicitată a fost transmisă în cursul zilei de azi, 6 august 2018, dată la care, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost dispusă încetarea delegării în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru un număr de şase procurori", informează Parchetul General, printr-un comunicat transmis AGERPRES.
Parchetul General arată că, după intrarea în vigoare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu au mai fost făcute delegări ale unor procurori care nu îndeplinesc condiţia de vechime de minim opt ani, necesară pentru numirea în funcţie la DNA.
Procurorul-şef adjunct al DNA, Călin Nistor, a declarat, vineri seara, că la DNA sunt delegaţi 7 sau 8 procurori.
Ulterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat că aşteaptă de la Călin Nistor "un răspuns corect şi complet", menţionând că sunt, de fapt, 20 de delegări la DNA. AGERPRES