x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Avocatul Dancu: Datele noastre, la acest moment, confirmă faptul că incendiul a fost pus

Avocatul Dancu: Datele noastre, la acest moment, confirmă faptul că incendiul a fost pus

22 Ian 2017   •   15:20
Avocatul Dancu: Datele noastre, la acest moment, confirmă faptul că incendiul a fost pus
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Avocatul Cătălin Dancu a declarat, duminică, la Poliţia Capitalei, că din datele pe care le au până în acest moment rezultă că incendiul ar fi fost pus. 

"Am explicat din poziţia administratorului cum au decurs evenimentele din seara respectivă. S-au lămurit şi procurorii cu privire la măsurile de protecţie şi de evacuare a persoanelor din club. Datele noastre la acest moment, din martorii existenţi, confirmă faptul că incendiul a fost pus. Urmează să observăm şi să verifice şi procurorii persoanele din zona fostei săli fitness a clubului. Până la ora 3,00 dimineaţa nu existau niciun fel de date. Au fost identificate persoane necunoscute clubului care se aflau în această zonă", a susţinut avocatul patronilor clubului Bamboo.

Întrebat dacă atunci când susţine că focul a fost pus se bazează pe existenţa unor imagini de pe camerele de supraveghere, Cătălin Dancu a afirmat că acest lucru se solicită de către procurori. 

"Asta se cere acum de procurori. Am dat nişte date şi informaţii legate de persoane pe care noi le considerăm, ca şi echipă de lucru, străine clubului. Era un alt eveniment în ballroom-ul alăturat clubului, unde a fost sala de fitness. Toate datele duc în acea direcţie pentru izbucnirea incendiului. (...) Avem date pentru că sunt martori, angajaţi ai clubului, care au sesizat administratorii că sunt persoane străini în acea zonă, unde, în mod normal, nu aveau ce căuta. Este o zonă de depozit, este o zonă părăsită, a fost sală de fitness. Acum era nefuncţională", a explicat el. 

Avocatul a adăugat că ospătarii cred că acele persoane străine proveneau din sala în care se desfăşura celălalt eveniment. 

Pe de altă parte, el a spus că nu este adevărată nicio susţinere transmisă în spaţiul public referitoare la faptul că incendiul ar fi izbucnit ca urmare a fumatului în incinta clubului. 

"Toţi angajaţii au intervenit şi persoanele, clienţii care fumau, fie imediat au fost obligaţi să stingă ţigările, fie au fost evacuaţi. Clubul Bamboo deţine un loc privat în care se poate fuma conform standardelor. Deci nu era nevoie să se fumeze în club", a precizat Dancu.

AGERPRES

×