x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Avocatul poporului știe?*Extinderi periculoase. ANRE are drept la percheziții angro!

Avocatul poporului știe?*Extinderi periculoase. ANRE are drept la percheziții angro!

de Dan Constantin    |    29 Aug 2019   •   08:59
Avocatul poporului știe?*Extinderi periculoase. ANRE are drept la percheziții angro!

În timp ce polițiștii și procurorii se codeau să intre în casa ororilor din Caracal, instituții din afara sistemului judiciar au liber la percheziții , inclusiv în casele cetățenilor. Prerogative ale poliției și parchetelor, care pot colecta probe pentru întocmirea unor dosare penale din locuințele vizate ale suspecților au fost,, împrumutate” și de autoritâți de reglemetare sau control. Eram obișnuiți cu acțiuni ale ANAF, care atunci când iese la ,,vânătoare” anunță de multe ori și presa pentru a-i fi mediatizate faptele de vitejie. Potrivit HG 520/24 iulie 2013, ANAF ,,efectuează controale, în condițiile legii, în vederea identificării evaziunii și fraudei și vamale, la toate categoriile de contribuabili, indiferent de domiciliul fiscal, mărime, formă de organizare , precum și ÎN OPRICE LOC ( sublinierea noastră), indiferent de forma în care se desfășoară activitatea economică generatoare de venituri.”

Preluând ,,modelul” fiscului, Autoritatea Națională pentru Reglementare în domeniul Energiei(ANRE) adâncește mijloacele de investigare pe piața angro de energie prin metode drastice de control. Un regulament pentru organizarea și desfășurarea activității de investigare în domeniul energiei privind funcționarea pieței angro de energie, modificat prin Ordinul 168 al președintelui ANRE, dă liber la percheziții în locuințele persoanelor fizice. Articolul 22 al Ordinului prevede acum că:

 ,,în baza prezentării în copii certificate și a deciziei prin care se dispune efectuarea unei investigații, respectiv a deciziei de împuternicire emise de președintele ANRE și a autorizării judiciare, în funcție de caz, să permită fără întârziere începerea și derularea investifgației și să faciliteze accesul membrilor echipei de investigație, în condițiile legii, în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care paticipantul la piață le deține legal,precum și în orice alte spații, INCLUSIV DOMICILIUL, TERENURI SAU MIJLOACE DE TRANSPORT aparținând conducătorilor, administratorilor, directorilor și ALTOR ANGAJAȚI (sublinierea noastră) ai operatorilor economici ori asociaților acestora supuși investigației.”

Ordinul a fost publicat în 5 august 2019, cu aplicabilitate din 10 august 2019. Ordinul face trimiteri la condițiile legale, acestea fiind cele din Codul de procedură penală. Dacă cei investigați fac opoziție la inspecții se cere ajutorul poliției. De asemenea, perchezițiile, numite eufemistic ,,investigații” sau ,,inspecții” se fac sub acoperirea  unei decizii a Curții de Apel. Extinderea ,,angro” a dreptului la percheziții către autorități din afara sistemului judiciar (ANRE, Consiliul Concurenței) nu se află încă în investigația Avocatului Poporului. ( Dan Constantin)

 

 

×