x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat din Craiova arestat preventiv pentru trafic cu cocaină

Bărbat din Craiova arestat preventiv pentru trafic cu cocaină

de Redacția Jurnalul    |    21 Noi 2023   •   21:30
Bărbat din Craiova arestat preventiv pentru trafic cu cocaină

Un bărbat din Craiova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, fiind acuzat că ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, cocaină, pentru sume între 1.000 şi 1.200 de lei.

Potrivit DIICOT şi IPJ Dolj, acesta a fost reţinut în urma unei percheziţii efectuate la domiciliul acestuia de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova.

"Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2023, acesta ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină), pentru sume între 1.000 şi 1.200 de lei. Interacţiunea iniţială cu clienţii s-ar fi realizat prin intermediul unor aplicaţii criptate, iar, după stabilirea cantităţii (de drog de mare risc) şi a preţului, tranzacţia s-ar fi efectuat în mod direct", informează sursele citate.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. 

×
Subiecte în articol: bărbat trafic cu cocaina