x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie  Bărbat suspectat de fals în acte pentru obținerea unui credit de 700.000 de lei

 Bărbat suspectat de fals în acte pentru obținerea unui credit de 700.000 de lei

de Redacția Jurnalul    |    19 Iun 2025   •   11:21
 Bărbat suspectat de fals în acte pentru obținerea unui credit de 700.000 de lei
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

Un bărbat din București este acuzat că a falsificat documentele unei firme pentru a lua un credit, folosind drept garanție un teren de 3 milioane de lei care nu-i aparținea, transmite Poliția Capitalei.

Un bărbat este anchetat după ce, în luna iulie a anului trecut, ar fi falsificat contractul de cesiune al unei firme și alte acte oficiale, inclusiv actul constitutiv, pentru a putea contracta un împrumut de 700.000 de lei de la o companie financiară.

Creditul a fost garantat cu un teren evaluat la 3 milioane de lei, deținut însă de societatea ale cărei documente le-ar fi falsificat.

Joi au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție și 2 mandate de aducere de către polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Ancheta este în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fals acte credit bărbat