x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbatul care l-a lovit pe Voican Voiculescu are 65 de ani și nu este cunoscut ca având antecedente la adunările publice

Bărbatul care l-a lovit pe Voican Voiculescu are 65 de ani și nu este cunoscut ca având antecedente la adunările publice

21 Dec 2019   •   17:16
Bărbatul care l-a lovit pe Voican Voiculescu are 65 de ani și nu este cunoscut ca având antecedente la adunările publice

Jandarmeria Capitalei anunţă că au fost stabilite semnalmentele persoanei care l-a agresat pe Gelu Voican Voiculescu în cadrul ceremoniilor de la Troiţa din Piaţa Universităţii, fiind vorba de un bărbat de aproximativ 65 de ani, necunoscut ca având antecedente la adunările publice.

"Acţiunea de lovire a fost constatată după ce persoana agresată a fost izolată şi a început să sângereze, timp în care, cel care a lovit părăsise deja zona. În urma vizionării filmărilor efectuate la faţa locului, au fost stabilite semnalmentele persoanei care a agresat cu un baston ortopedic, aceasta fiind o persoană în vârstă, de aproximativ 65 de ani, nefiind cunoscută cu antecedente la adunările publice", precizează Jandarmeria.

Potrivit sursei citate, semnalmentele au fost transmise forţelor de ordine, în vederea identificării făptuitorului. De asemenea, filmările efectuate la faţa locului au fost puse la dispoziţia organelor de cercetare.

Directorul general al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu, a fost scos de jandarmi, sâmbătă, din mulţimea adunată în Piaţa Universităţii pentru a comemora 30 de ani de la Revoluţia din 1989, după ce mai multe persoane l-au huiduit şi l-au agresat.

AGERPRES

×