x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Băsescu: Am luat notă de decizia Înaltei Curţi, voi face demersurile legale la CEDO

Băsescu: Am luat notă de decizia Înaltei Curţi, voi face demersurile legale la CEDO

23 Mar 2022   •   16:54
Băsescu: Am luat notă de decizia Înaltei Curţi, voi face demersurile legale la CEDO

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că a luat notă de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) potrivit căreia acesta a colaborat cu Securitatea şi anunţă că va face "demersurile legale" la CEDO.

"Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, aşa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO", a scris Băsescu, miercuri, pe Facebook.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.

"Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-pârât Băsescu Traian împotriva sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022", se arată în hotărârea Înaltei Curţi.

Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

×