x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Update - Laura Codruţa Kovesi, pusă sub acuzare într-un nou dosar

Update - Laura Codruţa Kovesi, pusă sub acuzare într-un nou dosar

07 Mar 2019   •   18:01
Update - Laura Codruţa Kovesi, pusă sub acuzare într-un nou dosar
Sursa foto: Karina Knapek

„Trebuie să vă spun că în momentul în care am fost citată pentru audiere am vrut să lămuresc aceste fabulații. În 15 februarie, mi s-a adus la cunoștință că sunt învinuită. Astăzi, am spus că este o cerere care a fost aprobabtă de procurori. Astăzi am fost în imposibilitate de a da declarații. Am făcut și alte cereri, au fost respinse. Mi s-a spus că sunt învinuită în alt dosar, moment în care am spus că nu am fost citată decât într-un singur dosar. Nu s-a dispus niciun control, nu s-a dispus nicio sesizare. Este o etapă în această campanie de hărțuire. Am 47 de cercetări disciplinare”, a spus Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi sta de mai bine de patru ore în faţa anchetatorilor de la Secţia care investighează abuzurile magistraţilor. Fosta şefă a DNA dă explicaţii în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. Potrivit unor surse, Kovesi ar fi fost pusă sub urmărire penală și într-un al doilea dosar. Este vorba despre dosarul cu procurorii de la DNA Ploiești. Joi, a fost prima audiere a lui Kovesi, după ce luna trecută i-au fost aduse la cunoştinţă învinurile şi a fost anunţată că este urmărită penal. Este vorba despre dosarul deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

ANTENA 3

×
Subiecte în articol: Laura Codruţa Kovesi