x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Călin Nistor: E mai greu acum să prinzi persoanele vizate de ascultări; avem probleme la instalarea de tehnică

Călin Nistor: E mai greu acum să prinzi persoanele vizate de ascultări; avem probleme la instalarea de tehnică

05 Mar 2019   •   22:30
Călin Nistor: E mai greu acum să prinzi persoanele vizate de ascultări; avem probleme la instalarea de tehnică
Sursa foto: Captură Antena 3

Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Călin Nistor, a precizat, miercuri seara, că sunt probleme cu executarea mandatelor de filaj şi înregistrare ambientală.

"Pe chestiunile de tehnică în mediul ambiental într-adevăr avem o problemă pe instalarea de astfel de tehnici în spaţii. Noi ne-am pregătit o parte dintre ofiţerii serviciului tehnic pentru astfel de activităţi. Nu sunt suficienţi, nici nu avem tehnici suficiente şi nici maşini suficiente pentru astfel de operaţiuni. Nu mai putem cumpăra, vom cumpăra câteva maşini", a explicat Călin Nistor la B1 TV.

Întrebat cât va investi în tehnică, acesta a precizat că DNA este ajutată şi de Direcţia de Operaţiuni Speciale (DOS), care asigură executarea de filaje, ambientale şi interceptări atunci când procurorii DNA o cer.

"De regulă, acolo unde procurorul a cerut punerea în aplicare a măsurii prin intermediul DOS, acesta a pus în aplicare. Eu nu ştiu de vreo scurgere de informaţii de la acest serviciu legat de dosare ale DNA", a spus Nistor.

Vorbind despre modalităţile de filaj, el a precizat că aceste activităţi sunt ample şi costisitoare.

"Un filaj presupune foarte multe maşini şi oameni, dacă vrei să faci un filaj de bună calitate. Regula spune că sunt folosite cam şapte maşini sau nu neapărat şapte maşini, dar cinci maşini şi două motociclete. Noi nu avem astfel de ... pentru o persoană pe zi. În fiecare maşină trebuie să fie minimum un ofiţer de poliţie. Noi nu avem, deci nu putem acoperi. Le făceau SRI, DIP şi DOS-ul. DOS-ul are capacitatea asta, dar nu ştiu dacă pot onora toate solicitările procurorilor de pe tot teritoriul României", a menţionat Nistor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: calin nistor dna mandate