Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a declarat luni că nu mai apăreau cazuri de abuzuri în sistemul de justiţie dacă CSM "îşi făcea treaba şi se autoreglementa la timp".
"Dacă noi reuşim să ne autoreglementăm, nu o să mai fie nevoie să discutăm prea mult despre justiţie în spaţiul public de către decidentul politic în mod special dincolo de - să spunem - de anumite lucruri care trebuie schimbate, asumate politic, că e nevoie să le clarificăm sau să punem capăt unor lucruri de care nu credem că e nevoie într-un stat membru al UE. Dacă CSM-ul, spre exemplu, îşi făcea treaba şi se autoreglementa la timp, nu mai apăreau cazuri de abuzuri în sistem. Atunci a trebuit să vină cineva din afară, un om politic, cu mai multă sau mai puţină inspiraţie, să facă anumite reglementări. (...) Lucrul ăsta trebuia să facă CSM-ul, să se autoreglementeze. Dacă profesia liberală nu se poate autoreglementa, o să vina cineva, probabil mai puţin inspirat, din afară, să facă ceva", a spus Cazanciuc, la la cea de-a XI-a ediţie a "Zilei Profesiilor Liberale din România".
El a subliniat că "nu trebuie să vină statul" să spună ce e de făcut, dacă profesia în sine are capacitatea de a se autoreglementa.
"Acum câţiva ani am văzut cum se întâmplă în America cu profesiile liberale. Am fost invitat, la un moment dat, să văd cum funcţionează un ziar. Era 2003-2004, era foarte multă agitaţie în România despre insultă şi calomnie. Am întrebat: 'Cum e cu calomnia la voi? Adică vine organul să vă întrebe: Domnule, ai scris ce nu trebuie în ziar?'. Zice: 'Organul? Nici vorbă. Venim noi, insiderii'. Exista un cod deontologic extrem de puternic la nivelul profesiei, care nu-i permitea niciunui ziarist să scrie ceea ce nu e "proper". Din păcate, nu mai avem astăzi reperul care s-a încercat în anii '90 în România, anume organizarea profesiei care să stabilească măcar câteva repere de deontologie. Nu trebuie să vină statul să ne spună ce să facem, dacă profesia în sine are capacitatea de a se autoreglementa. Discuţia despre mediere în România e un exemplu de cum nu ar trebuie să fie făcute lucrurile", a afirmat Cazanciuc.
El a spus că de multe ori expertizele lungesc durata proceselor. "Expertizele sunt cele care de foarte multe ori lungesc durata proceselor, de aici nemulţumirea faţă de justiţie, că nu fac judecătorii, sigur, judecătorii nu fac, pentru că nu întotdeauna îi avem pe cei adecvaţi în faţa sălii de judecată", a adăugat Cazanciuc. AGERPRES