"Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat, în prezent deţinut la Penitenciarul Mioveni, ca neîntemeiată. Menţine termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, respectiv 10.05.2023. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei", se arată în hotărârea instanței.
O comisie de la Penitenciarul Mioveni i-a respins cererea de liberare condiționată pe 11 ianuarie 2023, decizia fiind contestată de fostul polițist.
El a executat mai mult de jumătate din pedeapsa de 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale. Acesta nu a recunoscut niciodată crima iar corpul nu a fost găsit de autorități, ceea ce a dus la cea mai amplă anchetă judiciară din țară.
Cu toate acestea, Curtea de Apel Pitești la condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani și 8 luni de detenție și interzicerea unor drepturi. Pedeapsa inițială a fost de 22 de ani de închisoare.
În rechizitoriul procurorilor se arată că în noaptea de 29/30 aufust 2007, certurile dintre soți au degenerat iar Cioacă și-a bătut nevasta, loviturile cauzându-i moartea. Motivul ar fi presupuse relații extraconjugale. Copilul minor al cuplului se afla în apartament.
"În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007. Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului", arată anchetatorii.
Pe 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a efectuat o ''operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai''.
Scopul acestei acțiuni a fost să discrediteze victima pentru a acredita ideea părăsirii domiciliului conjugal de către aceasta. Pe 5 septembrie a anunțat oficial dispariția Elodiei Ghinescu.