x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE CCR amână a cincea oară decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților

UPDATE CCR amână a cincea oară decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților

de Redacția Jurnalul    |    11 Feb 2026   •   12:02
UPDATE CCR amână a cincea oară decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților
Sursa foto: CCR amână a cincea oară decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au amânat miercuri pentru 18 februarie decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților. Este a cincea amânare.

UPDATE:

Comunicatul oficial al CCR:

„​Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru studierea documentelor depuse de autorul sesizării în data de 10 februarie2026, în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 18 februarie 2026″.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Judecătorii CCR au decis să amâne a 5-a oară o decizie pe pensiile magistraților.

Noul termen stabilit pentru ședință este de 18 februarie 2026.

Judecătorii au decis să studieze solicitarea ÎCCJ de sesizare a CJUE pe statutul magistraților din România.

Judecătorii constituționali, reuniți a 5-a oară să ia o decizie pe reforma pensiilor speciale ale magistraților, pe care insistă premierul Ilie Bolojan, erau așteptați să ia o decizie în acest controversat dosar.

Gheorghe Stan – unul dintre judecătorii care erau în concediu legal pentru 8 zile, a venit la ședința CCR. Potrivit legii, toți judecătorii care au participat la dezbaterile pe un dosar trebuie să fie prezenți și la deliberări.

Regulamentul Curții prevede și această situație: „În cazul în care nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri sau în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată, pronunțarea asupra cauzei va fi amânată pentru o dată ulterioară. Amânarea va fi consemnată într-o încheiere redactată de magistratul-asistent, cu indicarea motivului care a determinat această măsură”.

Marți, Curtea Supremă de Justiție a cerut CCR să sesizeze CJUE cu privire la statutul magistraților.

„Prin această cerere se solicită verificarea compatibilității măsurilor naționale analizate cu exigențele stabilite de dreptul Uniunii Europene și de jurisprudența Curții de Justiție.

În cadrul demersului formulat, este exprimată opinia potrivit căreia dispozițiile analizate sunt susceptibile de a nu respecta principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii Europene, relevante pentru evaluarea legalității oricărei reforme care privește statutul și garanțiile de independență ale magistraților”, arată ÎCCJ.

De-a lungul timpului, CJUE s-a pronunțat pe situații similare și în cazurile Poloniei și Ungariei.

Pe 5 decembrie 2025, Curtea Supremă de Justiție a sesizat la CCR neconstituționalitatea legii privind pensiile speciale pe care insistă Ilie Bolojan.

Potrivit ÎCCJ, legea lui Bolojan „discriminează magistrații față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu, încalcă brutal independența justiției, elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați, încalcă standardele internaționale statuate prin jurisprudența CJUE și CEDO, încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, utilizează termeni ambigui și neclari și prezintă lacune normative care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate și previzibilitate într-un stat de drept (…).

Contrar celor susținute de inițiatorul proiectului de lege, Comisia Europeană nu a criticat dispozițiile ce vizează condițiile de pensionare, astfel cum acestea au fost reconfigurate prin actul normativ anterior precizat, confirmând, practic, reglementarea adoptată.

În sistemul pensiilor de serviciu, din totalul de peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, 90% aparțin sistemului de apărare și ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, polițiști, ofițeri SRI, SIE, SPP, funcționari publici cu statut special, jandarmi, etc.), iar peste 10.000 aparțin celorlalte categorii profesionale (magistrați, grefieri, funcționari publici parlamentari, membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României, personal aeronautic civil navigant și personalul Curții de Conturi).

Pentru plata drepturilor tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu (inclusiv ale magistraților, dar altele decât cele ale sistemului de apărare și ordine publică), bugetul necesar a fost de 2,2 miliarde de lei.

Bugetul total alocat pentru plata pensiilor militare în 2024 a depășit 14 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestei sume este alocată de MAI, cu un buget de peste 7,36 miliarde de lei, urmat de MApN cu peste 5,5 miliarde de lei și SRI, cu peste 1,08 miliarde de lei. Expunerea de motive este mai degrabă destinată comunicării publice a unui narativ neadevărat decât a fundamentării oficiale și riguroase a necesității modificării cadrului legal doar în ce privește pe magistrați”, spune Curtea.

Ce prevede legea Guvernului Bolojan

În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut, iar magistrații se pot pensiona și la 48-49 de ani, dacă au vechimea de 25 de ani de magistratură. O parte dintre ei stau ani buni cu deciziile de pensionare în buzunar, pentru orice eventualitate, chiar dacă continuă să activeze în instanțe sau parchete.

În noua variantă a legii pe care Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea pe 2 decembrie, Bolojan a modificat următoarele:

-cuantumul viitoarelor pensii ale magistraților – de la 80% la 70% din ultimul salariu net

-cuantumul pensiei de serviciu va fi de 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate

-perioada de tranziție a crescut însă de la 10 la 15 ani. Ceea ce înseamnă că că peste 15 ani, magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani

-în fiecare an, vârsta de pensionare va crește cu un an, până când, în 2042, procurorii și judecătorii vor ieși la pensie la 65 de ani

-magistrații se vor putea pensiona în continuare anticipat, cu condiția să aibă o vechime de 35 de ani, dar dacă nu au împlinită vârsta de 65 de ani se va aplica o penalizare anuală „de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public”.

Surse din cadrul CCR susțin că această nouă amânare vine din cauza faptului că judecătorii au cerut timp pentru a studia solicitarea ICCJ de a sesiza CJUE. Pe data de 18 februarie, judecătorii sunt deciși: fie dau un verdict, fie trimit legea la CJUE. Nu va mai exista încă o amânare.

.

 

×
Subiecte în articol: ccr amanare pensiile magistratilor
Parteneri