x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Judecător CCR despre contestarea lui Busuioc: Există o decizie CCR care îi recunoaște vechimea

Judecător CCR despre contestarea lui Busuioc: Există o decizie CCR care îi recunoaște vechimea

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2026   •   21:18
Judecător CCR despre contestarea lui Busuioc: Există o decizie CCR care îi recunoaște vechimea
Sursa foto: Jurnalul/Curtea de Apel București a amânat pentru data de 11 februarie pronunţarea unei decizii privind suspendarea din funcţie a doi judecători de la CCR – Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş

Judecătorul CCR Dacian Dragoș a declarat că nu înțelege de ce colegul său Mihai Busuioc este contestat în instanță, deși există o decizie clară a Curții Constituționale care îi validează vechimea profesională.

„Mi s-a părut bizar că este și colegul Mihai Busuioc contestat, pentru că are o decizie a Curții Constituționale foarte clară care îi recunoaște vechimea necesară pentru care a fost numit. Deci nu știu ce ar putea o instanță să mai declare în contrar cu această decizie a Curții Constuționale”, a spus Dragoș, joi seara, la Antena 3 CNN.

Întrebat dacă s-a consultat cu Busuioc pe tema apărării, Dragoș a explicat: „Nu, fiecare își face apărarea proprie, pentru că sunt situații diferite. Fiecare are argumentele proprii. Da, într-adevăr, la prima suspendare, că avem două suspendări, una împreună cu acțiunea în anulare și cea introdusă anterior. În primele suspendări am fost împreună, dar de la a doua s-au despărțit apele”.

Despre posibila suspendare înainte de ședința CCR privind reforma pensiilor speciale, Dragoș a subliniat că activitatea Curții nu s-ar bloca.

„De așteptat, vă spun, teoretic, pe baza legii, nu ar fi posibil, pentru că nu sunt argumente în această direcție. Ce urgență să fie la suspendare? Te uiți la urgența opririi efectelor actului respectiv. Ce urgență să fie când eu activez în cadrul Curții Constituționale de șase luni de zile? Să zicem că s-ar putea vorbi de urgență imediat după numire, dar, dincolo de aceste aspecte, practic, orice e posibil. Sigur că nu putem să excludem, vă spuneam, și lucruri mai ciudate s-au întâmplat în România, ca să putem spune 100% că nu se poate întâmpla. Dar Curtea poate să funcționeze și în opt judecători. Mai greu de făcut majoritatea, dar multe decizii sunt luate nu cu patru la cinci, patru la cinci e rar, ci șase la trei, opt la unu, nouă la zero, deci se pot lua decizii și în opt judecători. Dacă nu sunt foarte controversate sau foarte disputate în interiorul Curții, activitatea nu se blochează imediat. Și sigur că există, după aceea, căi de atac, toată lumea le va exercita, probabil și reclamanta dacă va pierde, și noi dacă vom pierde, deci nu se pune problema”, a spus judecătorul CCR.

Curtea de Apel București a amânat pentru data de 11 februarie pronunţarea unei decizii pe cererea depusă de Silvia Uscov privind suspendarea din funcţie a doi judecători de la CCR – Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş. În esență, Silvia Uscov a susținut în instanță că cei doi nu ar îndeplini una dintre condițiile pentru numirea ca judecător al Curții Constituționale – vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ccr mihai busuioc dacian dragos
Parteneri