x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR discută pe 21 ianuarie sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei privind Codul administrativ

CCR discută pe 21 ianuarie sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei privind Codul administrativ

13 Dec 2019   •   14:35
CCR discută pe 21 ianuarie sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei privind Codul administrativ
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute pe 21 ianuarie 2020 sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu prevederile OUG 57/2019 privind Codul administrativ.


Pe 28 august, Avocatul Poporului a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG 57/2019 privind Codul administrativ.

În sesizarea transmisă CCR, se susţine că OUG nu răspunde exigenţelor Constituţiei privind delegarea legislativă, astfel cum aceasta a fost dezvoltată prin jurisprudenţa Curţii.

"În urma analizării actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că în cuprinsul ordonanţei sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură şi nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern în susţinerea urgenţei şi situaţiei extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanţe. Avocatul Poporului consideră că maniera aleasă pentru soluţionarea situaţiei administraţiei publice centrale şi locale din România nu este adecvată, întrucât mecanismul legislativ al ordonanţei de urgenţă prezintă un regim aparte, care ar trebui să fie folosit în situaţii extraordinare, urgente şi a căror reglementare nu poate fi amânată. Or, situaţia care a generat adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă este deja de notorietate şi a cunoscut anterior mai multe iniţiative legislative, ultima fiind, în acest sens, cea iniţiată în Parlamentul României, în cursul anului 2018 (PL-x nr. 369/2018 Proiect de lege privind Codul administrativ al României), care a încetat prin respingerea definitivă de Camera Deputaţilor a proiectului de lege", arată Avocatul Poporului.

În opinia sa, ordonanţa contravine prevederilor articolului 69 din Constituţie privind mandatul reprezentativ, ale articolului 109 referitoare la răspunderea membrilor Guvernului şi ale articolului 111 alineatul (1) privind controlul parlamentar al activităţii Executivului.

"Din examinarea argumentelor utilizate de Guvern pentru justificarea demersului legislativ în calitate de legiuitor delegat, Avocatul Poporului constată că se tinde la inversarea raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern. Niciodată situaţia extraordinară şi urgenţa unui demers legislativ delegat nu pot fi acceptate ca o sancţiune a eşecului procesului de legiferare derulat de Parlament, acesta fiind reprezentantul poporului şi unica autoritate legiuitoare. Principiul colaborării loiale dintre instituţiile şi autorităţile statului nu înlătură funcţia de control pe care Parlamentul o are asupra Guvernului şi nu inversează acest control", menţionează Avocatul Poporului, în sesizare.

Potrivit sursei citate, OUG 57/2019 contravine articolului 115 alineatul (6) din Constituţie, întrucât afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţă Guvernul.

"Analizând noua soluţie legislativă, Avocatul Poporului constată că din condiţiile generale pentru ocuparea funcţiei de membru al Guvernului a fost înlăturată condiţia incompatibilităţii, ceea ce produce consecinţe negative prin fragilizarea statutului membrilor Guvernului şi a instituţiei în ansamblu. Eliminarea condiţiei de ocupare a funcţiei de către o persoană aflată într-unul din cazurile de incompatibilitate poate conduce la situaţii de fapt în care o persoană decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică în aplicarea Legii nr. 176/2010 să fie numită în funcţia de membru al Guvernului doar pentru ca mai apoi, când se constată interdicţia, să înceteze calitatea de membru. Similar, oferirea unui termen de 15 zile după învestire pentru a ieşi din situaţia de incompatibilitate afectează în mod negativ credibilitatea unei instituţii fundamentale a statului, întrucât permite declanşarea procedurilor constituţionale prevăzute de art. 103-104 (care implică Preşedintele României, prim-ministrul şi Parlamentul), în considerarea unei persoane aflate într-o situaţie de incompatibilitate", explică Avocatul Poporului.

AGERPRES

×