x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR: Sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale, amânată

CCR: Sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale, amânată

30 Mai 2018   •   14:52
CCR: Sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale, amânată

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru o dată ulterioară, soluţionarea sesizării PNL referitoare la hotărârea Parlamentului de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale

Liberalii au depus la începutul lunii sesizarea la CCR, precizând că printre considerentele contestării se numără ''lipsa de claritate şi precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrângerea competenţelor prevăzute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiză alocat acestora, generarea unei neclarităţi asupra ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului, încălcarea prevederilor constituţionale privitoare la iniţierea propunerilor legislative, îngrădirea accesului mass-media la lucrările comisiei speciale". 

În documentul trimis la CCR, grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a precizat că a formulat această sesizare deoarece consideră hotărârea Parlamentului nr. 19 din 18 aprilie neconformă cu art. 1 alin. (5), art. 31, art. 61, art. 64 alin. (4), art. 68 şi art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie, din mai multe motive. 

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării de neconstituţionalitate, în sesizare se arată că hotărârea Parlamentului vizează aspecte ce ţin de organizarea şi funcţionarea unei autorităţi de rang constituţional şi "afectează valorile, regulile şi principiile constituţionale" stabilite de art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie. 

Totodată, se susţine că hotărârea Parlamentului încalcă art. 1 alin. (5) raportat la art. 64 alin. (4) din Constituţie. 

"Nu rezultă cu claritate şi precizie care este rolul acestei Comisii speciale prin raportare la rolul comisiilor permanente ale celor două Camere cu atribuţii în domeniul actelor normative cu incidenţă asupra domeniului securităţii naţionale, prin raportare la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în special cele de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională", se precizează în sesizare. 

Conform sursei citate, lipsa de claritate şi precizie a acestui scop prin raportare la celelalte obiective ale Comisiei speciale generează "impredictibilitate cu privire la procedura ulterioară de legiferare pe care trebuie să o urmeze cele două Camere". 

Totodată, în sesizare se spune că hotărârea Parlamentului încalcă art. 61 din Constituţie. Potrivit sursei citate, instituirea în beneficiul Comisiei speciale a competenţei generale de a examina, modifica şi completa toate actele normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale încalcă principiul bicameralismului. 

"Dezbaterea actelor normative în domeniul securităţii naţionale de către 70 de deputaţi şi senatori, membri ai comisiilor permanente sesizate pentru raport prin procedură parlamentară obişnuită, ar asigura pluralitatea opiniilor necesare elaborării, în condiţii de transparenţă a noilor reglementări într-un domeniu fundamental pentru buna funcţionare a statului", se argumentează în text. 

Liberalii mai susţin că articolul 1, litera e) din hotărârea Parlamentului încalcă art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie. 

"Conform obiectivelor prevăzute la art. 1 lit. e), Comisia poate avea rol de iniţiator al propunerilor legislative în domeniul securităţii naţionale, organizează dezbaterile asupra acestora şi întocmeşte rapoartele pe care le va înainta celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare. Această prevedere (...) încalcă în mod vădit litera Constituţiei, care la art. 74 enumeră limitativ cui aparţine iniţiativa legislativă", se arată în sesizare. 

Potrivit aceluiaşi text, articolul 3 din hotărârea Parlamentului încalcă art. 68 şi art. 31 din Constituţie. 

"Şedinţele Comisiei sunt, de regulă, publice. Condiţiile în care reprezentanţii mass-media au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia. Această prevedere din hotărâre contravine art. 68 din Constituţie care prevede imperativ că şedinţele celor două Camere sunt publice. Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete", consideră liberalii. 

Plenul Parlamentului a aprobat pe 18 aprilie înfiinţarea Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ccr legile securităţii naţionale