Ministerul Justiției face precizări despre extrădarea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, în contextul în care Tribunalul din Madagastar a decis readucerea acestuia înapoi pe insulă.
"Ca urmare a informării primite din partea Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională privind localizarea domnului Mazăre pe teritoriul Republicii Madagascar, Ministerul Justiţiei a întocmit la data 10 mai 2019 cererea de extrădare adresată Ministerului Justiţiei al Republicii Madagascar, întemeiată pe dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate şi ale Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.
Cererea de extrădare şi documentele au fost transmise cu maximă celeritate, pe cale diplomatică, la data 11 mai 2020", transmite ministerul.
Instituția precizează că nu are competența să intervină în felul cum un alt stat execută cererile de cooperare judiciară.
Tribunalul Antananarivo a pronunțat o hotărâre definitivă prin care consideră că predarea lui Mazăre către autoritățile române s-a realizat cu încălcarea legilor internaționale și, prin urmare, a decis readucerea acestuia în Madagascar. Informarea de aprobare a extrădării a fost efectuară prin Centrul de Cooperarea Polițienească Internațională, România trebuind să-l predea pe fostul edil.
Însă soluționarea cererii se realizează cu respectarea legii din statul solicitat, în condițiile și termenele stabilite de acesta, în acest caz statul român fiind liber să decidă.
"Ministerul Justiţiei român nu are nicio competenţă, dată de vreo normă internă sau internaţională, să intervină sau să verifice modalitatea în care un stat solicitat execută orice fel de cerere de cooperare judiciară.
Extrădarea este un act suveran al statului solicitat, orice imixtiune fiind, dincolo de o încălcare gravă a normelor diplomatice, o încălcare a suveranităţii altui stat şi a principiilor de drept internaţional. Prin urmare, nu ar fi putut fi verificată sub nicio formă de către statul român modalitatea de soluţionare a cererii de extrădare. Singura posibilitate pe care o avem la dispoziţie este de a solicita informaţii privind stadiul procedurilor.
Fiecare stat are obligaţia de a-şi respecta propria lege atunci când soluţionează cereri de cooperare judiciară în general şi în special cereri de extrădare, neputând fi admisă o conduită contrară. Statul român şi-a îndeplinit atribuţiile, cu deplina respectare a legii şi a instrumentelor internaţionale aplicabile", se arată în comunicat.