x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cei doi bărbați reținuți în urma protestului de marți de la Parlament, puși sub control judiciar

Cei doi bărbați reținuți în urma protestului de marți de la Parlament, puși sub control judiciar

22 Dec 2021   •   15:07
Cei doi bărbați reținuți în urma protestului de marți de la Parlament, puși sub control judiciar

Cei doi bărbați, cu vârste de 23 și 52 de ani, reținuți de polițiști în urma protestului de marți de la Parlament au fost puși sub control judiciar. „Nu-mi reproșez nimic. Am luptat și mi-am asumat acest sacrificiu”, spune unul dintre ei.

„Mașinile nu sunt devastate, cum se insinuează. Arma pe care o aveam la mine, presupus o aveam la mine, nu era un briceag - aveam o conservă și a trebuit să o desfac după protest mult, că nu mai eram în zonă. Sunt foarte multe exagerări vis-a-vis de acest eveniment”, spune unul dintre manifestanții puși sub control judiciar.

El spune că nu a avut niciun spray.

„Noi am exercitat un drept constituțional, la protest, împotriva unor măsuri abuzive care îngrădesc dreptul de a trăi. Nu mai poți trăi în momentul în care ai un certidficat verde care îți limitează dreptul de a munci”, a mai spus acesta.

Întrebat dacă a meritat, chiar cu riscul de a fi pus sub control judiciar, el a răspuns: „Există oameni care luptă pentru anumite idei, oameni neștiuți care luptă pentru ceilalți. Eu nu-mi reproșez nimic. Am luptat și mi-am asumat acest sacrificiu”.

Poliția Capitalei a anunțat deschiderea unui dosar penal în urma protestului de marți de la Parlament.

(sursa: Mediafax)

×