x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Circa 200 de angajaţi ai MAI, cercetaţi penal privind fraude cu vouchere de vacanţă

Circa 200 de angajaţi ai MAI, cercetaţi penal privind fraude cu vouchere de vacanţă

11 Feb 2022   •   22:00
Circa 200 de angajaţi ai MAI, cercetaţi penal privind fraude cu vouchere de vacanţă
Sursa foto: pixabay.com

Peste 100 de angajaţi ai unor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt cercetaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj într-un dosar penal privind fraude cu vouchere de vacanţă, alţi 86 de jandarmi fiind cercetaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj pentru infracţiuni similare.

"În cauză sunt cercetaţi în calitate de suspecţi 118 angajaţi MAI şi o societate comercială din domeniul turismului împreună cu angajaţii săi. Infracţiunile pentru care se fac cercetări sunt fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune, atât în forma autoratului, cât şi a complicităţii", a transmis, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Pe de altă parte, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi Gruparea de Jandarmi Mobilă au transmis, vineri, date din care rezultă că 146 de angajaţi ai acestor structuri sunt cercetaţi de procurori.

"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, în acest moment precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj are calitatea de persoană vătămată în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice acordate cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj (...). Cercetările demarate vizează un număr de 60 de efective din cadrul Inspectoratului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj.

La rândul său, Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) Cluj-Napoca a transmis că sunt vizaţi de o anchetă 52 de angajaţi ai unităţii.

"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, vă confirmăm faptul că 52 de angajaţi ai unităţii noastre sunt parte dintr-un dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice, conform prevederilor OUG 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene", informează GJM.

De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Alexandru Vaida Voevod" Cluj are 34 de angajaţi cercetaţi.

"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, vă confirmăm că 34 de angajaţi din cadrul unităţii noastre sunt parte într-un dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice", informează IJJ Cluj. 

×