Bogdan Duțu, comisar în cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Rutier, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită pentru a clasa un dosar, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Astfel, procurorii au din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Bogdan Duţu, la data faptelor comisar în cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia - Biroul Rutier, pentru luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în data de 19 februarie, Bogdan Duţu, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul de comisar în cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia - Biroul Rutier, ar fi primit, printr-un intermediar, de la o persoană (martor în cauză) suma de 450 euro în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.
„Concret, inculpatul ar fi primit suma de bani menţionată mai sus lăsând să se înţeleagă că va desfăşura cercetările într-un dosar penal în care martorul era cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în vederea dispunerii unei soluţii favorabile acestuia din urmă, respectiv o soluţie de clasare sau una de renunţare la urmărirea penală", precizează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa.