x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Compania Schweighofer Holzindustrie, vizitata de procurorii DIICOT

Compania Schweighofer Holzindustrie, vizitata de procurorii DIICOT

30 Mai 2018   •   09:55
Compania Schweighofer Holzindustrie, vizitata de procurorii DIICOT

Percheziţiile declanşate de procurorii DIICOT, miercuri dimineaţă, în cinci judeţe şi în Bucureşti în domeniul afacerilor cu lemn vizează şi sediul societăţii Schweighofer Holzindustrie din Bucureşti şi fabricile acesteia din Sebeş şi Rădăuţi, au precizat surse judiciare.

 

Potrivit acestora, directori de la aceste fabrici de prelucrare a lemnului vor fi aduşi la audieri. De asemenea, sunt vizate Direcţiile Silvice din Suceava, Alba şi Hunedoara.

Miercuri dimineaţă, DIICOT a anunţat că procurorii şi poliţiştii efectuează 23 de percheziţii în cinci judeţe (Suceava, Hunedoara, Alba, Bihor şi Braşov) şi în Bucureşti la persoane şi instituţii publice pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la peste 25 milioane de euro.

"Începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemnoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului. În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi, după caz, impuşi alţii", se menţionează în comunicat. AGERPRES

×