Secţia pentru judecători a CSM a luat o decizie asupra unui raport al Inspecţiei Judiciare care devenise un cartof fierbinte pus la răcit prin proceduri preliminare. Problema era cum să fie servit ca să nu deranjeze sistemul, dar să pară că pedepsirea Gabrielei Baltag a fost o decizie greu de luat în interiorul CSM, şi nu un ordin exterior. Traseul acestui dosar disciplinar a plecat ca o consecinţă a trepidaţiilor produse de cazul Rarinca în societate şi, evident, în corpul magistraţilor. Gabriela Baltag, preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, a apreciat în contextul dezbaterilor aprinse din primăvara anului trecut că Livia Stanciu devenise o vulne-rabilitate pentru Justiţie. Inspecţia Judiciară, sub conducerea de atunci a juristei Cravelos, s-a autosesizat, nu faţă de prestaţia penibilă a Liviei Stanciu ci la comentariul preşedintei AMR. Secţia pentru judecători, primind raportul IJ care reţinuse o PRESUPUSĂ încălcare a Codului deontologic de către Gabriela Baltag, a amânat cât a putut jude-carea pe fond. Norel Popescu, judecător cu o relaţie profesională cu Gabriela Baltag, s-a recuzat, dar Alina Ghica şi Vasilică Danileţ, pupilele sistemului, deşi se antepro-nunţaseră în favoarea Liviei Stanciu, au rămas să voteze. Şi au înclinat balanţa, c-aşa-i în tenisul justiţiei româneşti. Secţia a dat un comu-nicat după şedinţa din 16 februarie în care ne anunţă că ,,a constatat că doamna Gabriela Baltag a încălcat normele de conduită reglementate de Codul deontologic”. Cum? Atunci când ,,şi-a exprimat părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a cole-gilor”. A fluierat în Templu la madam Stanciu, adică. Hotă-rărea lui Vasilică, Alinuţa&co va fi publicată în 20 de zile şi poate fi atacată în plenul CSM şi apoi la Înalta Curte. La Stanciu în curte. Dreptate până la capăt!