x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CSM amână pentru 25 iulie decizia pe acţiunea disciplinară ce o vizează pe Kovesi privind refuzul prezentării în Parlament

CSM amână pentru 25 iulie decizia pe acţiunea disciplinară ce o vizează pe Kovesi privind refuzul prezentării în Parlament

11 Iul 2018   •   15:38
CSM amână pentru 25 iulie decizia pe acţiunea disciplinară ce o vizează pe Kovesi privind refuzul prezentării în Parlament

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat miercuri pentru 25 iulie luarea unei decizii în cazul acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva fostului procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma refuzului acesteia de a se prezenta la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, au precizat oficiali din CSM. 

Pe 18 aprilie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta la acea comisie. 

Potrivit IJ, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. 

"În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul-şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei", arăta, la acea dată, IJ. 

De asemenea, IJ preciza că, prin poziţia publică a Laurei Kovesi, manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. AGERPRES

×