Consiliul Superior al Magistraturii nu a „înghițit” pe nemestecate raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii referitor la situația drepturilor omului în România , în anul 2019. În ședința de plen a CSM din 11 iunie, mai mulți magistrați au apreciat ca nereale și nefundamentate factual o serie de mențiuni ale Raportului. Astfel au fost făcute critici asupra referirilor și formulării privind Inspecția Judiciară, care s-ar afla sub influență politică. De asemenea nu au fost acceptate modul de receptare în Raport a realităților din sistemul juridic care au impus înființarea prin Lege a Secției privind investigarea infracțiunilor din Justiție.
Potrivit unei informări privind ordinea de zi soluționată a ședinței „Plenul CSM a hotărât transmiterea către Ministerul de Externe a observațiilor formulate în ședința Comisiei nr 3 din data de 25 mai 2020 privitoare la cele conținute în cuprinsul raportului în privința Inspecției Judiciare și a Secției privind investigarea infracțiunilor din Justiție, precum și reiterarea observațiilor comunicate anterior de CSM în anul 2019”.
Hotărârea a fost luată cu majoritate (10 voturi DA, 8 voturi NU).