Procurorii de la Ploiești l-au audiat pe prefectul județului, PNL-istul Daniel Nicodim, pentru că nu și-a demis colegul de partid, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea. Edilul nu şi-a putut exercita atribuțiile mandatului, mai mult de 6 luni, din cauza interdicţiei impuse de procurorii DNA.
Cu toate acestea, legislația nu prevede situația în care prefectul îl eliberează din funcție pe un primar ales, iar neexercitarea atribuțiilor nu a ținut de o alegere personală a primarului de la Sinaia, ci acesta a respectat interdicțiile.
În ciuda acțiunilor procurorilor de la Ploiești, prefectul nu are autoritatea de a elibera din funcție un primar, conform legii, acest lucru fiind realizat doar prin alte mecanisme legale, precum demiterea prin referendum local - inițiat de cetățeni -, demisia primarului, expirarea mandatului sau constatarea încetării de drept a mandatului, în urma unei condamnări penale definitive.
În cazul primarului Vlad Oprea, dosarul este în faza de cercetare penală, nicidecum nu s-a ajuns la o hotărâre judecătorească definitivă, deci condamnarea penală în baza căreia putea fi eliberat din funcție de către prefect nu există.
„Am fost chemat ca urmare a unor plângeri depuse de un grup de consilieri locali și cetățeni din Sinaia. Eu am avut o altă interpretare a legii. În dosar am calitatea de martor”, a explicat, pentru Jurnalul, prefectul de Prahova.
Mecanismele prin care poate fi eliberat din funcție
Astfel, prefectul județului Prahova ar fi încălcat legea și ar fi putut fi condamnat pentru abuz în funcție, dacă l-ar fi eliberat din funcție pe primar, independent de partidul din care fac parte ambii.
Conform legii, prefectul poate doar să declanșeze procedura de sesizare a instanței pentru constatarea unor situații care pot duce la încetarea mandatului unui edil, cum ar fi conflictul de interese sau incompatibilitatea, dar decizia finală aparține instanței de judecată.
Orice avocat știe că sunt alte mecanisme prin care se poate ajunge la eliberarea din funcție a unui primar, cum ar fi referendumul local. Cetățenii pot iniția un referendum pentru demiterea primarului, iar dacă rezultatul este favorabil demiterii, primarul va fi eliberat din funcție.
Pentru situația invocată de procurorii de la Ploiești este valabilă doar condamnarea definitivă pentru o infracțiune, incompatibilitatea sau conflictul de interese, constatate de instanța competentă. Altfel, mandatul primarului încetează automat la expirarea perioadei pentru care a fost ales, dacă nu a fost reales sau demis.
Conform unor surse din DNA, primarului de la Sinaia i se mai pregătește un dosar penal, dar nici măcar dacă ar mai primi o dată măsura arestului la domiciliu nu ar putea fi eliberat din funcție de către prefect, până la hotărârea judecătorească de condamnare definitivă.
![]()
Arestat după ce a fost prins în flagrant
Primarul a fost plasat sub control judiciar în luna ianuarie, într-un dosar în care este cercetat pentru corupţie, având mai multe interdicţii impuse de DNA, printre care pe cea de a exercita funcţia de primar şi de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât şi indirect.
Vlad Oprea s-a întors la primărie după 17 octombrie, când a scăpat de arestul la domiciliu. Acesta este acuzat și de faptul că a încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul controlului judiciar impus de procurorii DNA, fiind prins în flagrant, de camerele video montate într-o încăpere dintr-un hotel, unde își dăduse întâlnire cu o persoană pe care nu avea dreptul să o contacteze. Pe 4 şi 13 martie, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului, care exercita atribuţiile de primar.
În urma încălcării interdicțiilor, primarul Vlad Oprea a fost arestat preventiv, în luna mai, apoi arestul preventiv a fost înlocuit cu arestul la domiciliu, după ce a expirat perioada maximă în care poate fi dispusă această măsură.


