x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie De ce trebuie exclusă Camelia Bogdan din magistratură

De ce trebuie exclusă Camelia Bogdan din magistratură

25 Mar 2022   •   15:08
De ce trebuie exclusă Camelia Bogdan din magistratură

Luni, 28 martie, Înalta Curte judecă recursul Cameliei Bogdan împotriva deciziei CSM de a o exclude, pentru a doua oară, din magistratură.

În 2 aprilie 2018, Secția de judecători a CSM a constatat că judecătoarea Bogdan a „săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv „nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”. Ca urmare, judecătorii din CSM au decis în unanimitate că „se justifică aplicarea față de pârâta judecător Camelia Bogdan a celei mai grave sancțiuni și anume excluderea din magistratură.”

În ianuarie 2016, Camelia Bogdan a creat un complet fantomă prin păstrarea cu intenție a unui dosar în care înlocuise un judecător pentru un singur termen. Ulterior, a pronunțat în acest dosar o sentință ilegală, dispunând măsuri de confiscare extinsă și confiscare specială împotriva unor persoane față de care nu se efectuase niciun act de urmărire penală.

Pe 5 iulie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anularea hotărârii pronunțate de judecătoarea Bogdan, constatând că aceasta a încălcat flagrant dispozițiile privind repartizarea aleatorie a dosarelor.

Prin urmare, instanța disciplinară care judecă acum recursul Cameliei Bogdan împotriva deciziei CSM de a o exclude din magistratură este ținută de autoritatea de lucru judecat. Motivele reținute în decizia secției de judecători a CSM au fost deja constatate definitiv printr-o hotărâre a Înaltei Curți.

În plus, Camelia Bogdan nu este la prima abatere.

În 13 decembrie 2017, Înalta Curte a sancționat-o cu mutarea disciplinară pentru o perioadă de 6 luni la Târgu Mureș. Printr-o sentință rămasă definitivă, Înalta Curte a constatat că judecătoarea Bogdan este vinovată de incompatibilitate, de subminarea independenței justiției și de deteriorarea încrederii și respectului față de funcția de magistrat, pentru că s-a subordonat, contra unei remunerații, unei firme private, potrivit Grupului de Investigații Politice.

 

 

 

×
Subiecte în articol: camelia bogdan