x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DIICOT: Două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, puse sub control judiciar

DIICOT: Două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, puse sub control judiciar

21 Mai 2022   •   16:40
DIICOT: Două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, puse sub control judiciar

Două persoane au fost puse sub control judiciar după ce, în urma a trei percheziţii efectuate în municipiul Sfântu Gheorghe, a fost descoperit canabis, precum şi sere amenajate pentru cultivarea acestei plante, informează DIICOT.

Potrivit unui comunicat, la percheziţii au ridicate cantităţile de 600 de grame de canabis, 0,3 grame de haşiş, 3 grame de pudra de canabis, 11 plante de canabis, precum şi sumele de 4.490 de lei, 125 de euro şi 20 de USD. De asemenea, au fost descoperite două sere interioare, în care erau cultivate plante de canabis, dotate cu instalaţii de iluminare şi aerisire, precum şi alte obiecte necesare cultivării plantelor, respectiv filtre, soluţii şi îngrăşăminte pentru plante.

După percheziţiile efectuate pe 19 mai, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de doi inculpaţi, iar după ce această măsură a expirat, persoanele au fost puse sub control judiciar.

Soluţia judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a fost contestată de procurorii DIICOT, precizează sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul SCCO Covasna, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna - Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul Investigaţii Criminale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. 

×