Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a anunțat, luni, deschiderea unui dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă în cazul morții interpretului de muzică populară Petrică Mîțu Stoian.
„Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 C.p. În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secției de terapie intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Reșița”, au transmis luni procurorii.
Și IPJ Caraș-Severin a anunțat că luni, în jurul orei 10.00, polițiști au fost informați de către reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Reșița despre decesul unui bărbat de 61 de ani, internat la unitatea medicală.
Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.
„În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID.