x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor 5 persoane care au murit în timpul furtunii din Timișoara

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor 5 persoane care au murit în timpul furtunii din Timișoara

18 Sep 2017   •   12:43
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor 5 persoane care au murit în timpul furtunii din Timișoara

Poliția Timiș a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului de 24 de ani care, astăzi, a murit în mașina sa strivit de poarta de intrare în municipiul Timișoara de pe Calea Lugojului, au confirmat surse oficiale din cadrul IPJ Timiș. Furtuna violentă a făcut ca structura de rezistență a ”U” de deasupra șoselei să cedeze și să cadă peste mașină. După incident s-a putut observa că stâlpii de susținere au cedat, fierul beton rupându-se ca un pai, scrie pressalert.ro

Asta în condițiile în care poarta de intrare a fost reabilitată de Primăria Timișoara în 2015, lucrarea fiind dată prin încredințare directă firmei Stareto SRL. Muncitorii au demontat structura veche, au făcut intervenții pe consolele verticale, care astăzi au cedat, dar și pe grinda metalică orizontală. Administrația a plătit aproape 56.000 euro pentru lucrările de reabilitare.

Cele 5 dosare penale pentru ucidere din culpă au fost deschise din oficiu de autorităţile competente din Timiş, în urma pierderilor de vieţi omeneşti survenite după furtuna puternică de duminică. 

Două persoane au decedat în Timişoara, iar o familie compusă din trei persoane, în Buziaş. 

''Autorităţile s-au autosesizat şi au fost deschise cinci dosare penale pentru ucidere din culpă, pentru fiecare deces survenit din cauza furtunii. După cercetări, se va stabili împotriva cui vor fi îndreptate aceste autosesizări'', a declarat luni, pentru AGERPRES, Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş. 

În ceea ce priveşte panoul de la intrarea în Timişoara dinspre Lugoj, care a căzut peste o maşină al cărei şofer şi-a pierdut viaţa, primarul Nicolae Robu a declarat că pilonii acestuia erau foarte solizi, zidiţi în anii de dinainte de 1990, iar în urmă cu doi ani au fost doar "estetizaţi". 

''Nimeni nu putea să-şi închipuie că o asemenea zidire, care părea foarte solidă, s-ar fi putut prăbuşi'', a spus Nicolae Robu. 

Pilonii laterali, masivi, au fost construiţi în anii '80, pentru a bloca un autobuz în care fuseseră luaţi ostateci pasagerii. ''Atunci s-a convenit la nivel judeţean să se construiască un zid plin, dur, acoperit cu o cortină care să lase impresia că este cale liberă, ca astfel să fie oprit. Asta am aflat şi eu (...)'', a mai spus Robu. 

×