Magistrații Tribunalului București au anunțat, luni, că vor pronunța o decizie în dosarul Colectiv pe 9 decembrie, transmite Antena 3.
Soluția nu va fi definitivă.
DNA a solicitat luni, la Tribunalul Bucureşti, condamnarea pompierilor Antonina Radu şi George Petrică Matei la pedepse de câte 15 ani închisoare în dosarul Colectiv, aceştia fiind acuzaţi că au permis funcţionarea clubului, deşi ştiau că localul nu deţine aviz de securitate la incendiu.
Reprezentantul DNA a solicitat ca cei doi pompieri să fie condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca pedepsele să fie orientate spre maximul prevăzut de legea penală, care este de 15 ani.
Procurorii au mai cerut condamnarea fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Procesul Colectiv se apropie de final la peste patru ani de la incendiul în care 64 de tineri şi-au pierdut viaţa.
Părţile civile din dosar - familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite - au solicitat ca inculpaţii să plătească, în solidar cu instituţii publice, printre care şi Primăria Sectorului 4, despăgubiri uriaşe, care se ridică la sute de milioane de euro.