x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul Colectiv. Persoanele condamnate, Primăria Sector 4 și ISU trebuie să plătească daune de peste 50 de milioane de euro

Dosarul Colectiv. Persoanele condamnate, Primăria Sector 4 și ISU trebuie să plătească daune de peste 50 de milioane de euro

16 Dec 2019   •   15:39
Dosarul Colectiv. Persoanele condamnate, Primăria Sector 4 și ISU trebuie să plătească daune de peste 50 de milioane de euro

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, ca persoanele condamnate în dosarul Colectiv să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

Astfel, în sentinţa pronunţată luni, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunile civile şi i-a obligat pe inculpaţii din dosar să plătească în solidar cu firmele Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL şi părţile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritorială - Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 4 (în solidar cu inculpaţii Cristian Popescu-Piedone, Aurelia Iofciu, Luminiţa Ganea), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" Bucureşti-Ilfov (în solidar cu inculpaţii Antonina Radu şi George-Petrică Matei) la plata sumelor solicitate de 133 de părţile civile.

În general, suma medie stabilită de instanţă pe care trebuie să o primească fiecare parte civilă este de 250.000 de euro, dar sunt părţi civile care vor încasa 500.000 euro.

Cele mai mari sume stabilite ca daune morale şi materiale se ridică la 1.250.000 euro şi 4,2 milioane lei.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

În plus, ei trebuie să plătească peste 28 milioane lei către Ministerul Sănătăţii, din care 11,3 milioane lei reprezintă plăţi către clinicile din străinătate şi plăţi directe către victime, iar 16,7 milioane lei - suplimentarea finanţării spitalelor din România care derulează programul AP-ATI în cadrul cărora au fost trataţi pacienţii critici de la Colectiv.

Alte sume trebuie plătite către Ministerul Transporturilor - Şcoala Superioară de Aviaţie, MAI - Inspectoratul General de Aviaţie, MApN - pentru pacienţii transportaţi în străinătate, Ministerul Muncii.

Tribunalul Bucureşti a pronunţat, luni, sentinţa în dosarul "Colectiv", fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone fiind condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru club.

Totodată, tribunalul a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale din Primărie) a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior) - 7 ani, Ramona Sandra Moţoc (referent superior) - 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, au fost condamnate la 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei amendă pe zi. De la SC Colectiv Club SRL a mai fost confiscată şi suma de 62.298 lei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dosarul colectiv