x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul stimulatoarelor cardiace: Doi medici, plasați sub control judiciar pentru mită

Dosarul stimulatoarelor cardiace: Doi medici, plasați sub control judiciar pentru mită

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2023   •   11:56
Dosarul stimulatoarelor cardiace: Doi medici, plasați sub control judiciar pentru mită

Doi medici rezidenți, angajați ai Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzați de luare de mită, în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre.

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de doi medici rezidenți, angajați ai Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv luare de mită în formă continuată (10 acte materiale).

În perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, cu ocazia acordării de consultații de specialitate în cabinetele din cadrul Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, aceștia au primit diferite sume de bani, cu titlu de mită pentru activitățile prestate.

Pe timpul aplicării măsurii controlului judiciar, aceștia nu mai pot exercita profesia de medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași, precum și în nicio altă unitate medicală din rețeaua de stat.

La începutul lunii martie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a transmis că încă doi medici - un cardiolog și un șef de clinică, precum și fostul manager al Spitalului din Iași, sunt cercetați în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre, în care medicul Dan Tesloianu a fost arestat preventiv.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: medici control judiciar mita