Lumea asigurătorilor este pe cale să anunţe că s-a împuţinat cu două piese penale de bază. Daniel Tudor şi Doina Tudor sunt la locul lor după ce au călărit mai bine de 20 de ani domeniul mănos al afaceriilor din societăţile de asigurări unde au primit ordinul de repartizare după misiunile îndeplinite până la turbulenţa din decembrie 89. Revoluţia l-a prins pe Daniel Tudor în Belgia, curier la Maxi Tour. Reuşise o bună legendă după ce evadase din comunism pe filiera ACR Touring, mişcarea fiindu-i asigurată, inclusiv la Anvers, unde lucra şi viitorul fost preşedinte Băsescu. Doina se afirmase ca o energică dansatoare la Melody Bar, având o capacitate valorificată de Securitate în stoarcerea de vorbe şi love-le a celor care călcau prin stabilimentul cu indicativ de UM de la subsolul Cinema Patria.
Tudor Daniel porneşte să construiască în 1992 capitalismul românesc cu RAI Asigurari pe care o ţine la plutire până începe marea ascensiune din regimul Băsescu.Vinde RAI cu o sumă multiplicată de influenţa pe care o avea la şefa Supravegherii Asigurărilor, Angela Toncescu, preia ARDAF, pus de Tender, şi apoi pasează afacerea pentru 30 de milioane de euro.. Ajunge mahăr în ASF cu sprijinul vechilor prieteni. Dansatoarea ciripitoare Doina , măritată între timp cu prosperul lider al asigurărilor, vrea o carieră politică. Este facută senatoare la Buzău cu ajutorul echipei de penali liberali conduse de Scutaru. Duo Tudor învărt piaţa asigurărilor dar adversitatea cu Ruşanu încurcă treburile pe care le descurcă pentru un moment Băsescu. Intră la puşcărie Dan Adamescu, Ilie Carabulea şi câţiva locotenenţi. DNA descoperă ce ştia tot satul-şpăgile uriaşe care ungeau sistemul.Tudor Daniel cade şi el împreună cu Doina după denunţul lui Carabulea. Ceruseră omului de afaceri din Sibiu 3 milioane de euro pentru protecţia Carpatica Asig.Primiseră doar 300 de mii.Cuplul Tudor , spart de un divorţ, este refăcut cu forţa de procurori.