„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Pîrvulescu Eugen împotriva încheierii nr. 141 din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 3141/1/2021/a1.
Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat, în cuantum de 170 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11 octombrie 2023”, se arată în minuta deciziei de marți.
În ultimii doi ani, baronul local Eugen Pîrvulescu a încercat diverse strategii pentru a amâna procesul său legal în care este acuzat de corupție legată de aranjamente pe bani. Una dintre ultimele sale tentative a fost legată de momentul în care se presupune că au avut loc faptele.
Potrivit surselor judiciare, Pîrvulescu a argumentat că la momentul anchetei nu mai era în funcția de conducere a organizației județene a PNL, ci se afla între două mandate de președinte. Acest lucru ar sugera că nu mai avea influență asupra membrilor liberali.
Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, şeful filialei Teleorman, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că şi-ar fi folosit influenţa pentru a falsifica un concurs pentru ocuparea unor posturi la Serviciul de Ambulanță Teleorman.
Astfel, Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al filialei PNL - partid aflat la guvernare - pentru a afla subiectele care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II, mai arată sursa citată.
El le-ar fi solicitat să îi favorizeze la proba practică pe candidaţii indicaţi de el pentru a obţine aceste posturi.