Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ieri, cererea fostului procuror DNA Mircea Negulescu, zis „Portocală”, de ridicare a măsurii controlului judiciar instituit pe numele său de către anchetatoarea Elena Iordache, de la Parchetul General. Negulescu a încercat să convingă instanţa supremă că această măsură a fost dispusă ilegal, deoarece nu a fost asistat de un avocat. Mai mult, Negulescu îl acuză pe denunţătorul său, Vlad Cosma, că a falsificat probe care au condus la punerea sa sub acuzare. Încercarea lui „Portocală” de a întoarce situaţia în favoarea sa a eşuat, ÎCCJ respingându-i acţiunea, ca nefondată, şi obligându-l să plătească 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia este una definitivă. Reamintim că Mircea Negulescu şi fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, sunt urmăriţi penal pentru falsificarea de probe într-unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă, fiind puşi, săptămâna trecută, sub control judiciar