x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fost ministru al Justiției, după raportul Comisiei de la Veneția: Pasul următor, închiderea MCV

Fost ministru al Justiției, după raportul Comisiei de la Veneția: Pasul următor, închiderea MCV

19 Noi 2022   •   15:05
Fost ministru al Justiției, după raportul Comisiei de la Veneția: Pasul următor, închiderea MCV

După 15 ani, pasul firesc următor este închiderea MCV, spune, sâmbătă, Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției în guvernarea PSD.

„Mă bucur că în opinia Comisiei de la Veneția se apreciază pozitiv că aceste legi sunt rezultatul unui proces consistent de dezbatere și consultare într-o manieră transparentă, cu toate grupurile parlamentare și cu actorii implicați și relevanți. De asemenea, este de apreciat că aceste 3 legi garantează autonomia și nu afectează atribuțiile și structura DNA, precum și faptul că nu se pot manifesta interferențe politice în selecția procurorilor anticorupție”, spune senatorul PSD Robert Canzanciu, pe Facebook.

Potrivit lui Canzanciuc, următorul pas ar trebui să fie acum închiderea MCV.

„Concluzia conform căreia opinia menționează că în ansamblul lor aceste legi duc sistemul judiciar în direcția corectă, este rezultatul activității extrem de intense desfășurate în cadrul Comisiei speciale stabilite în Parlament. Astfel, doresc să mulțumesc colegilor parlamentari care au înțeles importanța participării la elaborarea acestor legi în acord cu cele mai bune practici din UE. După 15 ani, pasul firesc următor este închiderea MCV. Nu mai există nici un fel de motiv, de nici un fel, ca România să aibă o dublă monitorizare, prin acest mecanism și prin cel valabil pentru toate statele UE: rule-of-law!”, a mai spus Cazanciuc.

Comisia de la Veneția a publicat un Aviz de urgență cu privire la trei proiecte de lege privind sistemul de justiție din România, transmite, vineri, Comisia. Este vorba de Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. Comisia transmite, astfel, că în ceea ce privește conținutul noilor dispoziții, trebuie subliniat că majoritatea opiniilor colectate în cadrul reuniunilor din 7 noiembrie „au fost pozitive”.

Comisia regretă faptul că autoritățile române nu au solicitat un aviz de Comisiei de la Veneția cu privire la cele trei proiecte de lege așa cum fusese anunțat de autorități și că au lăsat la latitudinea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să facă această solicitare.

 

 

×
Subiecte în articol: robert cazanciuc comisia de la venetia