x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fost primar din Olt, reținut pentru abuz în serviciu și luare de mită. Ar fi primit o locuință

Fost primar din Olt, reținut pentru abuz în serviciu și luare de mită. Ar fi primit o locuință

26 Mai 2022   •   18:30
Fost primar din Olt, reținut pentru abuz în serviciu și luare de mită. Ar fi primit o locuință

Fostul primar al comunei Vitomirești, județul Olt, a fost reținut, alături de alți doi oameni de afaceri, într-un dosar în care este cercetat, printre altele pentru abuz în serviciu și luare de mită.

Potrivit DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați. Este vorba de un fost primar al comunei Vitomirești, acuzat de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, complicitate la obținerea ilegală de fonduri, complicitate la fals intelectual, luare de mită și instigare la spălare a banilor.

În același dosar au mai fost reținuți doi oameni de afaceri.

Conform procurorilor, în 9 octombrie 2019, între primăria comunei Vitomirești, reprezentată de primarul de atunci, și o asociere de firme, reprezentată de unul dintre oamenii de afaceri inculpat în dosar, s-a încheiat un contract de execuție ce viza modernizarea infrastructurii rutieră. A doua zi, fără știrea beneficiarului lucrărilor, liderul asocierii a subcontractat celuilalt om de afaceri execuția parțială a lucrărilor.

Procurorii susțin că fostul primar, cu încălcarea dispozițiilor legislației primare, ar fi acceptat la plată mai multe facturi emise de asocierea reprezentată de coinculpat, în condițiile în care lucrările erau neconforme sau neexecutate.

Prin aceste demersuri ar fi fost produs un prejudiciu primăriei Vitomirești în cuantum de 19.073.538 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru asocierea respectivă.

Fondurile necesare realizării proiectului ar fi fost obținute de inculpat prin depunerea la autoritatea de gestionare a fondurilor publice a mai multor documente false (parte din ele emise de către liderul asocierii).

Pentru aceste servicii, omul de afaceri, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, i-ar fi remis primarului sub forma contravalorii unei locuințe situate în municipiul Slatina, suma de 1.123.332 lei. Pentru a ascunde adevărata origine a banilor, locuința respectivă ar fi fost cumpărată pe numele unuia dintre inculpați, susțin procurorii.

Joi, cei trei inculpați sunt prezentați judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×