x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fosta conducere a Academiei de Poliție, condamnări cu suspendare pentru șantajarea unei ziariste

Fosta conducere a Academiei de Poliție, condamnări cu suspendare pentru șantajarea unei ziariste

de Ion Alexandru    |    25 Mai 2021   •   08:12
Fosta conducere a Academiei de Poliție, condamnări cu suspendare pentru șantajarea unei ziariste

Curtea de Apel București i-a condamnat, ieri, în primă instanță, la pedepse de trei ani de închisoare cu suspendare pe fostul rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, dar și pe fostul adjunct al acestuia, Petrică Marcoci, în dosarul instrumentat de DNA, privind șantajul la adresa jurnalistei Emilia Șercan. Pe lângă aceste condamnări cu suspendare, cei doi ar urma să efectueze și câte 120 de zile de muncă în folosul comunității.

 

Jurnalista Emilia Șercan trebuie să primească din partea foștilor șefi ai Academiei de Poliție suma de 80.000 de lei, reprezentând daune morale, au mai decis magistrații Curții de Apel București, hotărârea nefiind definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceste condamnări au fost pronunțate ca urmare a trimiterii celor doi în judecată, de către DNA, sub aspectul săvârșirii de șantaj, din rechizitoriu reieșind faptul că, între martie și aprilie 2019, Adrian Iacob și Petrică Mihail Marcoci l-ar fi determinat pe un alt bărbat să-i transmită jurnalistei Emilia Șercan mesaje de amenințare, care să o determine pe aceasta din urmă să nu mai facă dezvăluiri cu privire la suspiciunile de plagiat, practică de care erau vizați rectorul și prorectorul de la vremea respectivă.

Conform rechizitoriului, Iacob și Marcoci i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul Academiei, să achiziționeze mai multe telefoane second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare jurnalistei.

 

Modul de operare

„Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați”, se mai arăta în actul acuzării.

 

Procurorii mai scriu că, după trimiterea mesajelor de amenințare, „aceștia (Adrian Iacob și petrică Marcoci – n.red.) ar fi avut mai multe convorbiri cu Bărbulescu (cel care a trimis mesajele către jurnalista Emilia Șercan) folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile de mesaje, i-au indicat ce să declare procurorilor și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări”.

×