Incidentul a generat o reacție în lanț, conducând la demiterea șefului Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, schimbarea șefului IPJ Maramureș și înlocuirea conducerii Serviciului Județean de Protecție.
Unul dintre aspectele uimitoare descoperite până acum este faptul că primarul în fugă s-a folosit de buletinul unui văr stabilit în Germania, cu nouă ani mai tânăr. Fotografii ale vărului lui Cherecheș au fost publicate în presa locală și națională, arătând o asemănare fizică vagă între cei doi bărbați, cu părul închis la culoare ca singura trăsătură comună notabilă.
Cu toate acestea, expertiza unui avocat, Adrian Cuculis, efectuată pe baza elementelor folosite de criminaliști, pune sub semnul întrebării "confuzia" din partea polițistului de frontieră. Cuculis subliniază diferențele în distanța la frunte, forma nasului, zona urechilor, pomeții, laba gâștei și chiar vârsta, evidențiind că acestea ar fi trebuit să atragă atenția.
Avocatul Cuculis remarcă, de asemenea, o posibilă slăbiciune în sistemul de control la frontiere, sugerând că trecerea frauduloasă a fost posibilă într-un moment strategic, când schimbul de tură ar fi fost de ajutor fugii.
„Să știți că există câteva elemente în baza cărora se fac inclusiv expertizele. În primul rând, trebuie să ai în vedere distanța la frunte. Mai vorbim despre faptul că, pe baza elementelor de analiză criminalistică, dacă vă uitați un pic la nas, nu seamănă.
Un al treilea element foarte important este zona urechilor. Acesta este chiar un element distinctiv în momentul în care se face analiza. Nu mai vorbim despre zona pomeților.
Dacă analizăm cele două fotografii, se vede clar o diferență, dacă vreți, de, să spunem așa, profunzime, pe de o parte, dar și zona pomeților, care diferă total.
Citește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna Și, nu în ultimul rând, cum îi spunem popor, laba gâștei, care într-o parte apare, în partea cealaltă nu apare. Mai observăm la ochi modalitatea în care sunt așezați in orbite și diferența dintre ei, precum și sprâncenele.
În cele din urmă, uitându-mă la cele două fotografii, vârsta cred că este un element foarte important. Părerea mea este că nu aveai cum să-l ratezi.
În schimb, există câteva elemente interesante. Am înțeles că această trecere frauduloasă a frontierei a fost făcută într-un moment important, momentul schimbului de tură. Și atunci, sigur că foarte mulți au speculat acest element, că era foarte obosită persoana de acolo, care a verificat buletinul și atunci nu a mai ridicat ochii corespunzător la dl. Cherecheș, i-a dat drumul să treacă pe partea cealaltă.
În plus, nu avem la toate frontierele - cu excepția celor de la aeroport - recunoașterea facială. Toate persoanele acestea (care se sustrag pedepsei în țară, n.r.) sunt atât de ușor găsit în afara României pentru că ele sunt identificate facial.
Noi nu avem treaba asta la frontiere. Noi, în momentul în care te-ai dus pe jos sau cu mașina și prezinți buletinul respectiv, singurul control pe care îl face polițistul de frontieră este cel vizual. Iar asta este o problemă sistemică și premeditată, în opinia mea", a spus avocatul Cuculis la Antena 3 CNN.
Cuculis: La Poliţia de frontieră avem o problemă sistemică şi premeditată