x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată săptămâna viitoare

Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată săptămâna viitoare

04 Ian 2020   •   13:45
Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată săptămâna viitoare
Sursa foto: Sursă: Antena 3

Potrivit unor surse DIICOT, Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată săptămâna viitoare, a anunțat Antena3. Avocații familiilor Măceșanu și Melencu acuză că din dosar lipsește certificatul care atestă decesul Luizei Melencu.

Inițial, procurorii DIICOT au promis că-l vor trimite pe Gheorghe Dincă, suspectul crimelor din Caracal, înainte de finalul anului trecut, însă, potrivit informațiilor oficiale, aceștia au așteptat raportul FBI care a ajuns în România.

Astfel, dosarul va fi trimis în judecată în perioada 6-10 ianuarie. Dosarul ar putea fi trimis în judecată, însă fără speța care o privește pe Luiza Melencu.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.

De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Antena3

×
Subiecte în articol: Gheorghe Dincă