x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Giurgiu. Polițist trimis în judecată pentru trafic de influență

Giurgiu. Polițist trimis în judecată pentru trafic de influență

27 Dec 2016   •   15:45
Giurgiu. Polițist trimis în judecată pentru trafic de influență

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus, la data de 21.12.2016, trimiterea în judecată a agentului șef de poliție P.P., din cadrul I.P.J. Giurgiu, aflat sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În fapt, la data de 03.10.2015, agentul de poliție a pretins și primit de la C.C.D., suma de 1.200 de euro, pretinzând că are influență asupra unui medic din cadrul Institutului Național de Medicină Legală “ Mina Minovici”, cu promisiunea că îl va determina pe acesta să stabilească/calculeze o alcoolemie sub limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, astfel încât fapta să nu constituie infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În ziua anterioară, 2 octombrie 2015,, C.C.D. fusese depistat în trafic de către agentul de poliție P.P., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu alți lucrători de poliție rutieră, în timp ce conducea un autovehicul, fiind sub influența alcoolului.În consecință polițistul i-a întocmit documente de constatare și a procedat  la recoltarea de probe biologice de la conducătorul auto.

Ca urmare a acestei situații, în cursul anului 2016, C.C.D. a formulat un denunț la Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu referitor la faptul că polițistul i-a pretins o sumă de bani pentru a-l scăpa de răspunderea penală, sens în care ofițerii D.G.A. – S.J.A. Giurgiu, în baza ordonanțelor de delegare emise de procuror, au efectuat activități procedurale complexe, fiind probată activitatea infracțională.

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

×
Subiecte în articol: politist giurgiu tribunalul giurgiu